Microsoft adaugă coduri QR ecranului albastru „al morții”

de: Andrada Bonea
12 04. 2016

Probabil că cea mai populară „funcționalitate” a Windows este BSoD, adică celebrul „ecran albastru al morții”. Acest „blue screen” a început să fie tot mai cunoscut odată cu Windows 98. Știm deja că Windows 10 i-a adus niște modificări, dar se pare că nu se oprește aici.

Blue Screen of Death” (trad.: ecranul albastru al morții) sau, pe scurt, BSoD, este un mesaj de eroare pe care Windows îl afișează când a întâlnit o problemă critică. Probabil că unul dintre cele mai cunoscute episoade ale sale este cel care are legătură cu Windows 98.

Atunci, Bill Gates, cofondator Microsoft, demonstra funcționalitățile sistemului de operare, iar acesta a întâmpinat o eroare și, dintr-o dată, aceasta a devenit vedeta și nu Windows. Odată cu Windows 8 s-a schimbat și mesajul de eroare afișat, iar Windows 10 prezintă unul nou.

Sunt mai puține cuvinte și ar trebui să te sperie mai puțin. Totodată, era complet inutil, dacă voiai să afli ce s-a întâmplat cu sistemul de operare.

Acum, Microsoft adaugă coduri QR acestui celebru ecran albastru. Această nouă funcționalitate a fost prezentată în cel mai nou preview al Windows 10, și va debuta vara aceasta drept actualizare aniversară.

Evident, aceste coduri sunt menite să ajute tehnicienii să identificie codurile de eroare din ecranul albastru, iar utilizatorii obișnuiți să le scaneze rapid cu telefonul, pentru a găsi articole ajutătoare și asistență. Ecranele albastre au fost adesea prea complicate pentru a fi înțelese, iar uneori era aproape imposibil să identifici rădăcina unei probleme.

Această nouă abordare ar putea fi o idee extraordinară, care l-ar face mândru pe Steve Ballmer. Fostul director Microsoft este cel care a creat primul Blue Screen of Death. Se întâmpla asta pe când Microsoft lucra la Windows 3.1 și lui Ballmer nu i-a plăcut mesajul care apărea când un program avea o eroare și înceta să mai răspundă comenzilor. Pe atunci, notează The Verge, Ballmer era șeful diviziei Sisteme.